Blog

La sud de graniță,la vest de soare-Haruki Murakami

An aparitie: 2014

Autor: Haruki Murakami

Categoria: Literatura contemporana

Colectie: TOP 10+

Editie: necartonata

Editura: POLIROM

Format: 106×180

Nr. pagini: 248

18217259_680752765448006_1006563318_n

Descriere ataşată cărţii:

Viata linistita a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburata de amintirea unei povesti de dragoste din tinerete. Ceea ce il obsedeaza pe erou nu e neaparat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic si irepetabil al relatiei dintre doi oameni si convingerea ca destinul uman e o problema de optiune. Reintilnirea cu una dintre iubite echivaleaza cu o incercare disperata de a recupera timpul pierdut, fie si cu riscul ruperii legaturilor cu prezentul. O poveste aproape ireala despre dragoste si despre moarte, ca mai toate povestile lui Murakami, invaluita in acordurile melodiei lui Nat King Cole „South of the Border”.

Perspectiva mea asupra cărţii:

Ştiu că poza nu este una de o calitate extrem de ridicată,să-mi fie cu iertare. „La sud de graniță,la vest de soare” m-a cucerit total şi m-am simțit tare tristă când am terminat-o deoarece,din punctul meu de vedere,asta chiar este genul de carte care nu ar trebui să se termine niciodată.Nu ştiu să exprim în cuvinte ce m-a impresionat cel mai tare,dar cred că oricine ar citi această carte,ar găsi în ea o multitudine de elemente cu care se poate identifica.Da, trebuie să recunosc că m-a atras şi intrigat titlul misterios care nu părea să dezvăluie absolut nimic,păstrând totul acolo, într-un univers obscur.Nu știam nimic despre subiect și eram foarte, dar foarte curioasă ce poveste poate purta un asemenea titlu.

 

Romanul lui Murakami pune astfel în scenă tabloul perfid a unei poveşti de dragoste nerealizată şi totuşi, existentă în fiecare colțişor al inimii celor doi protagonişti pe care destinul se încăpățânează să-i uneasca şi să-i dezbine de mai multe ori pe parcursul vieții.
Astfel Hajime, prezent aici ca şi narator-personaj este un băiat care trăieşte încărcat de drame puternice,care-i schimbă viața şi monopolizează viitorul.Inițial, acesta dezvoltă o dramă din pricina solitudinii resimțite la faptul că era singur la părinți, – lucru care pe vremea aia se întâlnea destul de rar în Japonia-, dramă pe care reuşeşte să o depăşească întâlnind-o pe Shimamoto (singură la părinți şi ea) şi legând o relație specială cu aceasta care însă, va înceta în momentul în care cei doi merg la licee diferite.
Din acest punct al despărțirii celor doi izvorăşte cea mai intensă dramă a protagonistului,care face din prietena pierdută un adevărat punct de referință pentru relațiile ulteriore, descoperind că o caută în toate femeile din viața lui(ce-i drept nu erau prea multe deoarece acesta era un tip greu de înțeles încă din copilărie). Un detaliu destul de impresionant şi încarcat de uşoare sentimente cutremurătoare îl reprezintă scurta strângere de mână care va dăinui în amintirea acestora peste ani.
Nereuşind să mai regăsească în altă femeie o compatibilitate asemănătoare celei dintre acesta şi Shimamoto,reapariția atât de bruscă a acesteia în viața sa reuşeşte să-l zdruncine atât de puternic pe Hajime, împingându-l să alunece în prăpastia deschisă de femeia din cauza căruia se simțise incomplet toată viața.Fetița cu piciorul șchiop de altădată este acum o femeie care se remarcă printr-o ținută dreaptă, mereu elegantă, fermecătoare, cu un zâmbet seducător și misterioasă. Nimic nu e mai periculos pe lume decât o femeie frumoasă învelită în mister. 
Astfel,imediat după ce am terminat această carte mi-am propus să citesc tot ce apuc din ceea ce aparține acestui autor, lucru pe care mi l-am susținut deoarece chiar ieri mi-au ocupat rafturile alte 8 titluri de-ale sale,pe care sper să le citesc cât de curând posibil.
Recomand cartea cu zâmbetul pe buze şi dragă inimă!
Citate care mi-au atras atenţia:
”Mă gandeam de multe ori că, poate, ar fi mai bine să plang, numai că nu stiam pentru ce si nu stiam după cine. Eram prea egoist ca să plang după altii si prea bătran ca să ma plang pe mine.”
„După o anumită perioadă de timp lucrurile capătă o anumita formă. Ca cimentul in galeată. Din clipa respectivă nu ne mai putem intoarce la ceea ce am fost inainte. Tu vrei s ăspui că cimentul din care esti tu alcătuit s-a asezat si cel care esti tu acum nu poate fi altfel.”

„Atunci nu stiam ce inseamnă să rănesti pe cineva, nu stiam că poti provoca cuiva o durere din care sa nu-si mai revină toată viata, nu stiam că simpla existentă a cuiva poate produce uneori suferinte de nedescris.”

„Nu-mi explic nici eu de ce, dar asta-i situatia. Pentru mine, granita dintre lumea reală si cea a visurilor nu avea un contur prea exact si ori de cate ori pasiunea isi scotea coltii, doar frumusetea nu era suuficientă să mă pună pe jar.”

„Eram genul de om capabil. cu un pretext plauzibil, să provoc o rană iremediabil ăunei persoane la care tineam foarte mult.”

„Există diverse moduri de a trai si diferite feluri de a muri, dar nu asta contează, ci faptul ca doar desertul ramane in urma noastră, doar el supravietuieste.”

„Nu mă vor mai ajuta iluziile capabile sa teasă visuri numai si numai pentru mine. Un vid imens cuprinsese parcă totul si am plonjat in el, decis sa mi-l apropii. Deci aici am ajuns eu pana la urmă. Asta e. Trebuie să mă obisnuiesc.”

Alchimistul-Paulo Coelho

An aparitie: 2016

Autor:Paulo Coelho

Editie: Cartonata

Categoria: Literatura contemporana

Editura:HUMANITAS

Format:205X135

Nr. pagini:224

Descriere ataşată cărţii:

Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea şi înţelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care îşi părăseşte casa din Spania, aventurându-se în deşertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu ştie care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depăşească obstacolele întâlnite în drumul prin deşert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumeşti se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său.

Plină de culoare, evocatoare şi profund umană, povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele şi despre cât este de important să ne ascultăm inima.

 

Perspectiva mea asupra cărţii:

Trebuie să recunosc că am avut extrem de multe aşteptări de la această carte datorită recomandărilor primite in număr destul de mare,dar si a părerilor benefice expuse de cei care citiseră deja cartea.Aşteptări care,surpriză..mi-au fost implinite pe deplin pentru că mi-a plăcut tare de tot capodopera (in adevăratul sens al cuvantului) lui Coelho.

Elementul fundamental în jurul căruia se conturează practic,intreaga istorisire este reprezentat de viaţa unui tânăr cioban andaluz, pe nume Santiago care işi dorea să cunoască lumea,motiv pentru care trece peste dorinţa tatălui său de a deveni preot.Aşa că, in urma unui simplu vis care s-a repetat de două ori,Santiago se hotărăşte sa plece in căutarea comorii onirice,iar dacă iniţial se arată extrem de intrigat si indecis,imediat după intalnirea cu cele două personaje care joacă rolul de indrumători in călătoria sa iniţiatică,respectiv ţiganca care ii spune că drumurile către Africa de Nord il vor duce la o comoară  fără seamăn şi regele Melchisedec care îl îndrumă să îşi urmeze visul,incredinţandu-l că”tot universul va conspira la îndeplinirea dorinţei lui” şi oferindu-i tânărului cioban două cristale avertizandu-l că îl vor ajuta în câteva momente dificile pe care le va întâmpina pe viitor.

Pe mine cartea m-a fascinat.Ce-i drept,nu din prima,dar pe parcurs a reuşit să ma cucerească de-a dreptul,in primul rand datorită simbolisticii acesteia asupra căreia vreau să mă axez in principal.

Cum bine ştim, alchimistul este persoana care transformă metalele în aur, ei bine, Santiago a transformat necunoscutul straniu si intunecat într-un cunoscut vizibil.Căutarea şi chiar intreaga călătorie a lui Santiago reprezintă o metaforă a vieţii,iar sfarşitul pe care intr-o oarecare măsură il anticipasem incă de la jumătatea cărţii,este unul cu totul interesant si realistic,deşi scrierea in sine ţine să tindă spre o sferă complexă a fantasticului simbolistic.Astfel,comoara mult căutată oferă mai degrabă,o infintă satisfacţie morală aflându-se chiar in locul de unde protagonistul incepuse căutarea.

Citate care mi-au atras atenţia:

”Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.”
”Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.”
”Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti.”
”În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul.”
”Frica de a suferi e mai rea decât suferinţa însăşi. Nici o inimă n-a suferit când a plecat în căutarea visurilor sale, fiindcă orice clipă de căutare e o clipă de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia.”
”În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi din învăţăturile Legii şi cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veşnicia.”
”Sunt şi eu ca toţi ceilalţi oameni: văd lumea aşa cum vreau eu să fie, nu aşa cum este.”
”Noi, inimile murim de frica numai la gandul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut sa fie bune si n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite, dar au ramas pentru totdeauna ingropate in nisip. Pentru ca atunci cand se intampla asa ceva, suferim ingrozitor.”

 

 

 

absent nemotivat,pledez vinovat(ă)

Am lipsit o perioadă destul de lungă,iar inactivitatea işi spune cuvântul,ce-i drept.

Daca am sau nu raţiuni întemeiate prin care să pot motiva această absenţă?

..nu ştiu,însă sunt momente în viaţă când te dai la fund pentru o anumită perioadă.

Dar,promit să-mi revin si să recuperez timpul pierdut pentru că deşi pe domeniul blogosferei am absentat puţin(mai mult),nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu cărţile,pentru că am citit suficient de mult cât să am despre ce scrie.

Aşa că,cu tot cu scuzele de rigoare,vă îmbrăţişez cu drag!:)

Omul obsedat de cărți-Alison Hoover Bartlett

 

Editura: Nemira
Titlu original: The man who loved books too much
Pagini: 264
Autor: Allison Hoover Bartlett
Coperta:Brosata.

d

Descriere ataşată cărţii:

John Gilkey e un șarlatan. Fură manuscrise, ediții princeps, hărți originale și autografe pentru propria colecție. Fură pentru că e fascinat de cărțile care pot valora zeci de mii de dolari, dar mai ales pentru că o asemenea colecție i-ar conferi statutul visat în societate. Nu e mare cititor, în fond nici nu are sens să citești cărțile pe care le-ai furat. Fură din librării, anticariate, biblioteci, expoziții. De oriunde. Îşi acuză soarta şi, poate, pe Dumnezeu că nu s-a născut bogat cât să-şi permită să cumpere ceea ce vrea. Însă, John Gilkey e un șarlatan. Şi bogat să fi fost tot ar fi furat. Minte la tot pasul. Însă riscă şi îi place să fie celebru, chit că celebritatea îl va duce în arest şi puşcărie de câteva ori.

John Gilkey a devenit unul dintre cei mai ambiţioşi hoţi de cărţi rare din State şi întreaga comunitate a colecţionarilor de cărţi rare e pe urmele sale. Pe lângă pasionaţii de cărţi şi anticari, jurnalista Allison Hoover Bartlett îşi duce propria investigaţie, sperând să-l găsească pe Gilkey şi să afle de ce fură cărţile. Aşa se scrie această aventură în căutarea unui hoţ, dar mai ales în căutarea cărţilor celebre.

Perspectiva mea asupra cărţii:
Am primit această carte de Sărbători și am fost extrem de incantată,mai ales cand ulterior am aflat că nu este un simplu roman,și nici o fictiune,ci o scriere partial adevărată bazată pe istoria lui John Gilkey,un cebru hot de cărti rare.Un tip care,iubește cărtile intr-un stil aparte,chiar cu disperare,astfel incat dragostea lui pentru acestea trecuse de mult pragul normalitătii,transformandu-se lent intr-o obsesie bolnavă.
Foarte interesant mi s-a părut motivul pentru care acesta alegea să dezvolte această obsesie,ușor trecută spre nebunie,din punctul meu de vedere.Nu era nici pe departe impins de o imensă pasiune către citit,către veritabila dragoste pentru cărti,iar el făcuse cu sigurantă de mult timp,diferenta intre bibliofilie si bibliomanie.
Fura cărti pentru a ascunde esenta de aparentă,pentru că astfel credea că va urca pe un rang social mai inalt,pentru că asta,il transforma intr-un om mult mai cult, cel putin din punctul lui de vedere,reușind să scape de eticheta de om mediocru,nicidecum inteligent.
Cartea, în mod ironic, este scrisă de o obsedată de cărți,dar nu hoață, nu dusă la extrem.Autoarea declară:”Diferența dintre mine și ei este că eu îmi doresc cărți, pe când ei simt că nu pot să trăiască dacă nu fac rost de ele.”

Citate:

Obiectele pe care le colectionăm spun ceva despre noi.

Sunt mai bătran,mai chel,mai gras,dar nu neapărat si mai intelept.

Zicea că am iesit din burta mamii cu o carte in mană ,mi-a mărturisit.

Prea putini isi dau seama că si cartile au sentimente.

C ărtile dezvaluie mult despre un om.

 

La răscruce de vânturi-EMILY BRONTE

An aparitie: 2016

Autor: Emily Bronte

Categoria: Literatura clasica

Colectie: Clasici ai literaturii universale

Editie: Necartonata

Editura: CORINT

Format: 200×130

Nr. pagini: 383

Descriere ataşată cărţii:

La rascruce de vanturi, singurul roman al lui Emily Bronte, descrie dragostea intensa si aproape demonica dintre Catherine Earnshaw si Heathcliff, un copil de tigan gasit si crescut de tatal ei. Dupa moartea domnului Earnshaw, Heathcliff este umilit de Hindley, fratele lui Catherine, gelos pe afectiunea pe care parintele sau i-o purtase orfanului, in ciuda lipsei de educatie si de maniere a acestuia. Intre timp, Catherine se descopera atrasa de Edgar Linton, fiul unui mic nobil vecin, care o impresioneaza prin blandetea si comportamentul sau aristocratic. Crezand ca iubita lui nu-i impartaseste sentimentele, Heathcliff paraseste Wuthering Heights, resedinta izolata a familiei, si revine cativa ani mai tarziu ca un om bogat si rafinat, nerabdator sa se razbune pentru fostele sale suferinte. Structura narativa complexa, emotiile violente, descrierile evocatoare ale tinuturilor mlastinoase singuratice si maretia poetica a viziunii autoarei fac din acest roman unic o capodopera a literaturii engleze.

Perspectiva mea asupra cărţii:

Nu pot cuprinde sentimentele negative pe care le-am încercat pe parcursul acestei cărți, așa că înarmați-vă cu multă răbdare.O să încep prin a spune că această carte mi-a monopolizat întreaga atenţie, aveam doar o vagă idee privind subiectul şi asta mi-a plăcut şi mi-a întărit simţurile şi mai mult la o lecturare vigilentă a cărţii.Comploturile şi intrigile pot doar să-mi capteze interesul şi să se joace cu el până când deznodământul devine un happy-end macabru.

Romanul gotic al lui Emily Bronte ne aduce in scenă povestea tragică de dragoste dintre doi oameni cu suflet sălbatic. Catherine, desi este educată in sanul familiei si crescută ca o adevarată lady, atunci cand il intalneste pe Heathcliff i se declansează spiritul revoltător ce ardea mocnit pană in acel moment. Romanul este unul destul de neobișnuit, nu neapărat prin narațiune cât datorită atitudinii violente pe care personajele masculine o au.
Heathcliff esta atât de îndârjit și doritor de răzbunare încât violența lui se răsfrânge și asupra fiicei pe care Catherine o are împreună cu Edgar, dar şi asupra propriului fiu.
Cea care a fost martora acestor întâmplări este menajera Ellen, care îi istorisește orășeanului, domnul Lockwood, tot ce știe despre istoria acestor familii.

Concluzia la care am ajuns: o carte excelentă!Trecand peste faptul c ăeste o povestire in povestire, cu alte cuvinte o ”matroska”, stil care nu-mi place in mod deosebit, povestea asta a fost o reală exceptie.

Citate:

Catherine Earnshaw, fie să nu ai odihnă câtă vreme trăiesc. Spui că te-am ucis; atunci bantuieste-mă. Victimele îşi bântuie ucigaşii. Cred, ştiu că fantomele rătăcesc pe pământ. Fii cu mine întotdeauna, ia orice formă, înnebuneşte-mă. Numai nu mă părăsi în abis, unde nu te pot găsi! Ah, Doamne! Este de nerostit! Nu pot trăi fără viaţa mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!

Poţi să mă chinuieşti până la moarte, dacă-ţi face plăcere, dar te rog, după ce mi-ai dărâmat palatul, nu-mi ridica o colibă, oferindu-mi-o drept locuinţă şi admirându-ţi mărinimia.

Iubesc pămânutul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.

Raţiunea mea de a trăi este el. Dacă totul ar dispărea, şi doar el ar rămâne, aş continua să exist; dar dacă tot restul ar rămâne, dar el ar pieri, universul ar deveni străin pentru mine, şi eu n-aş mai face parte din el.

Relicvele morţilor sunt preţioase, dacă în timpul vieţii ţi-au fost dragi.

Am s-o ţin din nou în braţe. Şi dacă-i rece, am să-mi zic că-i vântul din nord care pe mine mă îngheaţă; şi dacă nu se mişcă, am să-mi zic că-i adormită.

Eternitatea în care intră cei duşi de pe lume, e viaţa fără margini, iubire fără sfârşit şi fericire deplină.

El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine insămi, ci ca propria mea fiinţă.

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi nu ar rămâne decât el, tot aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa.

Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al meu şi al lui sunt la fel.

1

Gânduri printre rânduri.

ws_woman_dark_hair_books_dreams_1920x1200În subconştientul meu se ascunde o anumită frământare care face referire la incapabilitatea de a-mi răspunde la propriile întrebări .Azi,mă întreb,ce este oare fericirea? 

Fercirea asta în căutarea căreia alergi toată viaţa. Astăzi ,fericirea are atatea feţe , încat este destul de greu sa găseşti un sâmbure central sau o formă a fericirii .Cu toate acestea,fericirea nu este o simpla idee statica,si nici acel concept care nu se lasa niciodata prafuit deoarece este folosit de prea multi dintre noi.Nu! Nu avem o reteta scrisa ”ca la carte” despre cum sa fii fericit,iar cu siguranta cei care cred ca pot acorda o definitie corecta a fericirii,gresesc.

Să tindem spre fericire este de fapt idealul suprem al acestei omeniri. Succesul este posibil şi stă în maînile fiecăruia dintre noi.Noi alegem cum să fim , pe ce drum să apucăm în viaţă si mai presus de acestea,doar noi suntem capabili sa ne stabilim standardele in functie de care sa fim fericiti.Fericirea nu este nimic altceva decât suma tuturor plăcerilor pe care le trăim în cursul vieții noaste,iar daca noi am invata sa ne bucuram de lucrurile simple,dar cu adevarat frumoase,probabil viata ar fii mult mai frumoasa,iar toate aceste dezbateri pe tema ideii de fericire ar fi cu mult diminuate si in mod sigur zambetul ar fi unul mult mai larg.

Trebuie sa invatam sa ne bucuram de cuvintele frumoase,de un rasarit,de oamenii care sunt in jurul nostru si care ne sunt alaturi in orice situatie,de gesturile marunte si mai ales de partea plina a paharului.

Noi căutăm cu toții fericirea, însă fără să ştim unde este, ca şi acei bețivi care îşi caută casa ştiind confuz ca au una pe undeva. Voltaire

Închideţi ochii, luaţi-vă de mână-Chris Bohjalian.

An aparitie: 2016

Autor: Chris Bohjalian

Categoria: Literatura contemporana

Editie: Cartonata

Editura: RAO

Format: 210 x 130 mm

Nr. pagini: 271

jklDescriere ataşată cărţii:

Emily Shepard este o adolescentă sărmană care către trăieşte într-un iglu făcut din bucăţi de gheaţă şi saci de gunoi umpluţi cu frunze uscate. Cu câteva luni în urmă, părinţii ei au murit într-o catastrofă nucleară, care a avut loc la fabrica unde tatăl ei era supraveghetor. Oamenii bănuiesc că bărbatul era beat, iar accidentul s-a produs din vina lui. Fiind fiica celui mai urât om din America, Emily simte că viaţa îi este în pericol şi se vede silită să fugă încotro vede cu ochii. După ce îşi găseşte adăpost în casa unui traficant de droguri, adolescenta îşi inventează o identitate nouă, inspirată de poeta ei favorită, Emily Dickinson. Emily ştie însă că trecutul o va ajunge din urmă, iar ea nu se poate ascunde la nesfârşit.

Perspectiva mea asupra cărţii:

Este o carte care reuşeşte să contagieze prin emoție  tot ce ține de sfera înspăimântătorului.

Cred că primul aspect care m-a fascinat cu adevărat la cartea lui Bohjalian a fost complexitatea cu care a fost construit personajul său,Emily.
Aceasta reuşeşte să înfrângă toate obstacolele vieții la o vârstă destul de fragedă,deşi nu puține erau momentele când după accidentul despre care se presupunea că fusese vinovat,toată ura întregului oraş se răsfrângea asupra ei.Interesantă este,de asemenea perspectiva din care este construită acțiunea,autorul realizându-si lucrarea,intr-o manieră complexă,bazată pe jurnalul eroinei principale,reuşind totuşi să elimine relatarea specifică.
 

Nu este o carte tocmai uşor de citit,în primele o sută de pagini chiar crezând că voi renunța la a o mai citi.Nu am făcut asta.Şi mă bucur acum.Sunt un cititor care se lasă sedus de fiecare dată.Mi se pare o tragedie,să renunț la o carte după inceperea ei.Să revenim la oile noastre,finalul a fost unul bun,chiar extremist pentru că nu mi se pare deloc simplu să corelezi o legătură intre un incipit sec,apatic,dezolant,care sugerează si exprimă o tristețe chiar de factură reală,si un astfel de final.

 

Per total,mi se pare o carte bună,dar asta numai dacă reusesti să treci de primele câteva zeci de pagini,de acolo incepe acțiunea,propriu-zisă.